Fă-ţi condiţie fizică acasă, fără greutăţi

Toţi avem o viaţă agitată. Alergăm toată ziua pentru job, pentru familie, medici, probleme, datorii la bănci. Mâncăm ce apucăm, de la un fastfood şi realizăm, în câţiva ani, că sănătatea noastră e dusă pe copcă, avem circa 20 de kilograme în plus, pantalonii ni-i schimbăm lunar, din cauza centimetrilor câştigaţi în talie.

Soluţia ideală ar fi să mergem la o sală de forţă, să alergăm pe biciclete, să tragem de fiare, să transpirăm împreună cu alţi bărbaţi, în căutarea abdomenului perfect.

Din păcate, tocmai această lipsă de timp este cea care ne opreşte să facem asta. Iar soluţiile avansate în general, de genul mergi la sală după 10 seara nu sunt realiste, pentru că după un asemenea exerciţiu fizic, sigur 2-3 ore nu mai poţi dormi.

Aşa că am încercat să selectăm pentru voi o serie de exerciţii, pentru diferite categorii de muşchi, exerciţii care poti fi făcute acasă, fără haltere, gantere sau alte tipuri de greutăţi. Mai mult, în timpul în care le încerci poţi face şi alte lucruri, cum ar fi discuţii cu jumătatea pe subiecte mai puţin interesante (ca de exemplu lista de cumpărături) sau poţi urmări ştirile la televizor. E mult mai bine decât să vegetezi în canapea făcând asta.

Exerciţiu pentru piept. Ne dorim în general nişte pectorali generoşi. Musculoşi, uşor pătraţi, ca să facem dezbracarea la piscină un deliciu pentru sexul opus. Un exerciţiu relativ simplu, uşor de făcut în orice apartament.

Exerciţii pentru abdomen. Aici vine partea ce ne doare mai mult. De câte ori nu v-aţi privit în oglindă şunculiţele de pe abdomen, şunculiţe întreţinute cu atâta grijă cu nenumărate grătare şi cutii de bere şi v-ţi gândit că în locul lor aţi vrea nişte mici pacheţele de muşchi, nu mai mult de 6?
Există o soluţie şi pentru această problemă.

Exerciţii pentru biceps. Vrei să îţi ajuţi jumătatea şi te duci la piaţă să iei cartofi, ceapă şi alte mirodenii. Te duci pe jos, că ai hotărât să trăieşti sănătos.
Iar la întoarcere, dezastru. Plasa cu cele 10 kilograme din mâna ta cântăreşte o tonă, simţi că îţi rupe degetele, dar nici nu ai vrea să te opreşti să te odihneşti, să nu te faci de râs.
Soluţia? Simplă. Cu un prosop şi o oglindă poţi avea rezultate miraculoase.

Exerciţii pentru picioare. În general, la bărbaţi picioarele nu sunt foarte luate în seamă. Lucru total greşit. Ca să arăţi bine, ai nevoie de un corp armonios. Iar armonia nu poate fi perfectă, atâta timp cât ai un trup frumos şi nişte picioare ca nişte scobitori (sau cârnăciori).

Sursa Foto: Flatlined