Ce trebuie sa contina o tema de problogger

3633190868_0d9646340b

Am frunzărit destul de mult prin blogosferă. Pe lângă asta, am fost la câteva evenimente la care s-a vorbit despre cum să îți organizezi un blog sau cum să îți personalizezi o temă de WordPress. Cel mai recent a fost Webstock 2009.  La WordPress o să mă și refer aici, pentru că 80% din primii 10 ZeList au domeniu propriu cu WordPress instalat. Foarte puțini probloggeri scriu în continuare pe platforma Blogger, de la Google.

În articolul ăsta vă povestesc despre ce elemente de layout trebuie să conțină un blog profesionist. Argumentele numărul 1 și 2 care au condus la analiza de față sunt:

  1. Conținutul de calitate primează întotdeauna
  2. Reclama vine imediat următoarea, ca importanță, pentru că susține punctul 1, ceea ce ar trebui inteles de toata lumea, si de bloggeri, si de cititorii lor.

Nu o să intru în dezbaterea – reclame pe blog sau nu. Ar fi un alt subiect de articol. Revenind la problema în cauză, mă refer aici la momentul în care simți că treci în categoria probloggeri(adică ai reputație, te recomană traficul și comentariile, ai articole de calitate, te citează lumea, etc). Ei, în momentul ăsta primul lucru la care te gândești este o temă profesionistă. Nu trebuie să fii programator sau webdesigner să fii problogger, dar e bine totuși să știi puțin HTML și puțin CSS(sau sa ai pe cineva aproape care stie asta).

Când alegi tema de blog trebuie să fii atent să aibă următoarele caracteristici:

  • ideal 3 coloane, Header și Footer - designul trebuie să fie cât mai felxibil cu putință, pentru că îți pot veni diverse idei de promovare sau extindere ale blogului. Atunci, dacă tema e bine aleasă, nu durează foarte mult să o adaptezi și să ajungi la forma dorită. Dacă are 3 coloane, poți să o ascunzi pe a doua. Dacă are doar 2 coloane, atunci trebuie să faci modificări majore ca să adaugi un sidebar de care e posibil sa ai nevoie pe parcurs.
  • Cod scris curat și împărțit pe secțiuni – să zicem că ai niște idei de schimbare a designului, vrei să pui poza ta în header sau ai nevoie de un loc în plus pe dreapta site-ului. Chestia asta poate să fie o muncă de 2-3 zile în care rearanjezi tot blogul sau poate dura câteva minute, dacă blogul tău e împărțit pe secțiuni.
    Ideal, blogul tău ar trebui să curgă în ordinea asta
    - Header
    - logo
    - tagline (optional)
    - banner
    - Container de articole
    -articol
    -articol
    - Sidebar 1
    -element sidebar
    -element sidebar
    - Sidebar 2
    -element sidebar
    -element sidebar
    - Footer
    - element footer

    Cum poți să îți dai seama de asta? Cu ajutorul Firebug - un plugin genial de Firefox, care îți structurează codul pe niveluri editabile direct din browser. Mai mult, poți să te uiți direct în cod, însă nu recomand asta pentru cei care nu prea se pricep în ale HTML și CSS-ului.
    Dacă nu vezi structura asta și div urile sunt împrăștiate peste tot, va fi destul de greu să introduci ceva între ele, fără să le strici ordinea fragilă și firească.
  • Butoane de abonare la RSS, email, Twitter, Facebook. Dă-le oamenilor un mod în care să se aboneze la blogul tău, ca să afle constant ceea ce scrii. Așa vor reveni mai des pe blogul tău. Dacă tema nu include de la început butoanele respective, creează-le cât mai repede. Faptul că ai respectat punctul de mai sus cu structura o să te ajute să le plasezi mult mai ușor. NU te lua insa dupa toti cei care trantesc ditamai icoanele penttru asta.
  • Câmp de căutare pe blog. E foarte important să ai un câmp de căutare pe blog, pentru că ajută cititorii să pătrundă în conținutul blogului mult mai ușor. Dacă un utilizator dorește să afle mai multe despre un anumit subiect, dar nu îl găsește printre sistemele tale de tag-uri și categorii, atunci își dovedește utilitatea căsuța respectivă. Ea se adresează oamenilor care au venit pe blogul tău să caute o informație specifică.
  • Dacă tot am vorbit de tag-uri și categorii, ca blogger profesionist, ai nevoie de un tag-cloud sau de un set de categorii, care indică vizitatorilor tăi despre ce scrii. Ei vor putea explora mult mai ușor conținutul, chiar dacă nu caută ceva specifici, ci doar vor să vadă ce ai scris despre un anumit lucru. Nu o să intru aici în tips & tricks de cum ar trebui să îți alegi categoriile și tag-urile, ăsta e și el un subiect amplu de articol.
  • Bannere – mama veniturilor de pe blog este setul de bannere  mari, plătite, care îți populează sidebarul, header-ul și alte locuri din blog.
    În primul rând să vorbim de lucrurile de bază. Ai nevoie neapărat de un Leaderboard – adică 728×90 de pixeli(dreptunghiular orizontal), în header-ul temei, lângă logo și tagline, așa că nu te întinde cu design-uri complicate în zona aia. E unul din cele mai vizibile și căutate bannere.
    Al doilea banner obligatoriu pe un blog profesionist este Skyscraper-ul – adică 160×600 de pixeli(dreptunghiular vertical), în sidebar. Nu aglomera inutil sidebar-ul cu tot felul de widgeturi mai mult sau mai puțin utile. Păstrează locul din partea de sus pentru skyscraper.
    Pentru campanii de valoare mai mică, ai nevoie de câteva spații de 125×125 în sidebar, preferabil în al doilea. Mai ales acum în criză o să prindă bine. :)
    Un alt format de banner pentru care e bine să fii pregătit este 300×250(dreptunghi de mărime medie), pentru că sunt o serie de publisheri care îl folosesc. Poziția lui poate fi sub articole sau în sidebar, deasupra celor două capete.
  • Restul layout-ului și modul în care amplasezi diferitele elemente de navigare determină cât de mult din blogul tău văd vizitatorii. Chestia asta depinde de ce tip de abordare ai – organizare prin pagini, organizare prin tag-uri sau organizare prin categorii – desigur și orice combinație dintre cele trei bună, atâta timp cât nu derutează cititorii
  • Ca lucruri de bază, e bine să ai elemente de navigare atât în partea de sus(un fel de meniu), cat si pe laterale, prin tot felul de pluginuri/widgeturi utile la navigare (categorii, taguri, cele mai citite/votate/recente, comentarii si articole). Cam pe unde se termină primul articol e bine să ai amplasate, de exemplu, categoriile/tag-urile blogului tău. În partea de jos se poartă butoanele de navigare în profunzimea paginilor de articole.

Dacă te gândești să îți schimbi tema, ia în considerare ce am scris mai sus. Îți va face viața mult mai ușoară atunci când vei începe să ai trafic mare și să amplasezi diverse elemente pe blog.

”Code less, think more, earn a lot more” :)

Sursa FOTO